Contract de închiriere

Navigarea pe site-ul Nevis.ro urmată de Comandă echivalează cu citirea, înţelegerea şi acceptarea termenilor de mai jos de către orice Client – şi din acest motiv este important să înţelegeţi cât mai bine prevederile de mai jos

Contractul dintre NEVIS şi Client este încheiat în mod valabil şi definitiv la dată acceptării exprese a comenzii de către NEVIS, această acceptare va fi materializată prin trimiterea unui e-mail de confirmare către client. De la acea dată contractul poate fi contestat numai în cazurile prevăzute în mod expres în aceşti termeni şi condiţii.

Nevis.ro îşi rezervă dreptul de a schimbă şi actualiza în orice moment conţinutul acestui site, precum şi Termenii şi condiţiile de folosire, fără nici un fel de notificare prealabilă.

În caz de divergenţă sau neînţelegeri între Nevis şi Client, se vor aplică Termenii şi condiţiile valabile la momentul Comenzii.

1. Definiţii

Client – persoană fizică / persoană juridică ce efectuează o Comandă

Comandă – un document electronic ce intervine că formă de comunicare între Vânzător şi Client prin care Clientul îşi exprimă intenţia de a achiziţiona anumite Produse şi Servicii şi să facă plata acestora

Contract – o Comandă confirmată de către Vânzător, prin care Vânzătorul este de acord să vândă/inchieze şi să livreze Produsele şi Serviciile iar Clientul este de acord să achiziţioneze, să primească şi să facă plata acestor Produse şi Servicii.

Curier – orice persoană de drept public sau privat care prestează servicii de curierat rapid

Produse şi Servicii – orice produs sau serviciu menţionat în Comandă, care urmează a fi furnizat Clientului de către Vânzător

Site – site-ul nevis.ro

Utilizator – orice persoană care accesează site-ul Nevis.ro, indiferent dacă plasează sau nu o Comandă

Vânzător – societatea AVEMONTANA SRL, denumită în continuare “AVEMONTANA”, având următoarele date de identificare: Cod Unic de Înregistrare RO 34034091, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J22/560/2016, cu sediul în Iaşi, str. Barbu Lăutaru nr. 48 A, Telefon: +40 232 238 585; E-mail: [email protected]

Voucher – cod promoţional, cupon promoţional

 2. Obiectul contractului

AVEMONTANA deţine site-ul nevis.ro prin care oferă clienţilor săi serviciul de închiriere/vânzare îmbrăcăminte deţinută de AVEMONTANA. Clientul, prin aprobarea următoarelor condiţii impuse de AVEMONTANA,  acceptă produsele menţionate în formular, astfel cum sunt definite la articolul 1, produse care sunt în proprietate deplină şi / sau disponibilitatea completă a vânzătorului  şi a căror stare de fapt este indicată pe site.

Vânzătorul este exclusiv unic proprietar / deţinător de rochii şi / sau accesorii prezentate pe site, în mod legal valabil şi în formă şi titlul prezentat pe site, care pe deplin şi în mod liber sunt definite „Produse”.

Clientul este, prin urmare, dispus să închirieze rochiile şi / sau accesoriile enumerate în aceeaşi formă de acum încolo numit în mod individual „Produsul” şi colectiv „produsele” sale, în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute de aceşti termeni generali.

AVEMONTANA va acceptă cererea de închiriere/ vânzare în schimbul unui preţ corespunzător.

3.Preţul

Preţul final plătit de Client este format din preţul produsului + cheltuielile de expediţie şi/sau încasare aferente. Preţurile de livrare sunt detaliate pe site.

Toate preţurile aferente produselor şi serviciilor comercializate prin intermediul site-ului Nevis.ro, inclusiv costul curieratului rapid al acestora, sunt exprimate în Lei şi conţin T.V.A. în procent de 20%.

4. Comandă

Prin finalizarea Comenzii Clientul garantează că toate datele furnizate sunt reale şi corecte, în caz contrar ar putea suportă consecinţele acestor erori (Comandă întârziată, transmisă greşit etc).

Nevis.ro nu poate fi tras la răspundere pentru informaţii introduse eronat, din care pot decurge întârzieri de livrare. În acest context, toate taxele de transport efectuat în vederea reexpedierii Comenzii vor cădea în sarcina Clientului.

Prin finalizarea Comenzii, Clientul se declara de acord că un reprezentant Nevis.ro să îl contacteze prin orice mijloc disponibil convenit de către Părţi (e-mail/telefon) pentru confirmarea personală a Comenzii. Acest e-mail este doar o confirmare de primire a solicitării de comandă din partea dvs. Contractul dvs. privind închirierea/cumpărarea acestor produse nu este încheiat complet până când nu vom trimite, în cel mai scurt timp, un e-mail prin care va anunţăm că produsele au fost expediate.

De altfel, există opţiunea, că timp de 30 de minute după plasarea unei Comenzi, de a renunţă la Comandă. Astfel, Comandă se poate anula în 30 de minute după plasarea ei (dacă Utilizatorul a plasat o Comandă din greşeală sau a revenit asupra deciziei)- iar suma de bani eventual achitată deja (dacă, de exemplu, plata contravalorii comenzii a fost achitată cu card bancar) rambursată clientului.

În cazul în care clientul nu poate fi contactat telefonic pentru confirmarea comenzii sau a anumitor detalii de livrare, Nevis.ro îşi rezervă dreptul de anulare a comenzii fără o notificare prealabilă.

Nevis.ro poate refuză o Comandă în urmă unei notificări prealabile adresate Clientului, fără a există obligaţii între părţi şi fără că o parte să poată pretinde daune, pentru următoarele situaţii:

  • eşuarea / invalidarea tranzacţiei online;
  • neacceptarea de către banca emitentă a cardului Clientului / a tranzacţiei;
  • date incomplete sau incorecte ale Clientului;
  • activitatea Clientului poate produce daune site-ului Nevis.ro /partenerilor;
  • livrări consecutiv eşuate;
  • alte motive obiective: de exemplu, în cazul în care Clientul nu garantează că modul de plata este valid şi că nu este obţinut printr-o metodă frauduloasă sau există suspiciuni cu privire la modalitatea de plata.

Chiar dacă a luat toate măsurile pentru că informaţia prezentată pe acest site să fie exactă şi corectă, Nevis.ro nu poate fi răspunzătoare de inexactităţi care pot apărea în completarea de către Client a formularelor din site pentru finalizarea Comenzii. Utilizatorii sunt responsabili pentru evaluarea exactităţii, completitudinii şi utilităţii informaţiilor furnizate în cadrul formularelor disponibile pe acest site.

Contractul se consideră încheiat între Client şi Nevis.ro în momentul primirii de către Client de la Nevis.ro, prin intermediul poştei electronice şi /sau SMS a notificării de expediere a Comenzii.

În cazul care un Produs / Serviciu comandat de către Client nu poate fi livrat de către Nevis.ro  şi a fost plătit în avans, ne obligăm să informăm Clientul asupra acestui fapt şi să returnăm în contul Clientului contravaloarea Produsului / Serviciului, în termen de maxim 14 zile de la care Nevis.ro luat la cunoştinţă acest fapt sau de la dată la care Clientul şi-a exprimat în mod expres intenţia de reziliere Contractului.

5. Facturare şi plăti

Preţul, modalitatea de plata şi termenul de plata sunt specificate în Comandă. Vânzătorul va emite către Client o factură pentru Produsele livrate, obligaţia Clientului fiind să furnizeze toate informaţiile necesare emiterii facturii conform cu legislaţia în vigoare.

Plata se poate face online (prin card bancar) sau ramburs, prin achitarea contravalorii comenzii direct Curierului. În funcţie de disponibilitatea procesatorului de plăti online, este posibil că pe intervale scurte de timp singură soluţie de plăti disponibilă să fie varianta de ramburs, prin care veţi achita preţul produselor .

În cazul în care aveţi reclamaţii la adresa produselor şi serviciilor noastre va rugăm să ne contactaţi şi vom încerca să rezolvăm cât mai curând problemele, în manieră pe care noi o considerăm potrivită.

Atât AVEMONTANA cât şi Clientul îşi exprimă voinţă şi acordul de implementare a facturării electronice, având la baza art. 155 alin. (28) din Legea nr 571/2003. Astfel, facturile vor fi trimise Clientului în format electronic, pe email în momentul în care Comandă a fost expediată.

6. Durata de închiriere.

6.1 Închirierea are o durata de 4 zile, definită de către client în formular, şi constituie parte integrantă şi esenţială a acestor Termeni şi Condiţii Generale.

6.2. Închirierea produsului începe în ziua indicată în formular de către client, locul de livrare specificat de către acesta din urmă.

6.3. Clientul poate solicită să extindă perioada de închiriere cu încă 4 zile prin transmiterea unei solicitări la adresa [email protected] şi aşteptând confirmarea scrisă a acceptării cererii de prelungire de către NEVIS.RO, întotdeauna prin e-mail. Acceptarea cererii de către NEVIS.RO este condiţionată de absenţa unor noi comenzi de la alţi clienţi pentru acelaşi produs, pentru perioada supusă prelungirii. În cazul în care produsul nu este disponibil pentru perioada de prelungire, clientul va fi obligat să restituie produsul în termenul prevăzut iniţial.

7. Livrarea

7.1. Produsul ales, respectând modelul, culoarea şi mărimea indicată în formularul de comandă, va fi livrat clientului la adresa şi dată menţionată în formularul de comandă, şi aceast fapt va fi comunicat clientului prin e-mail odată cu confirmarea încheierii contractului. Se înţelege că, în cazul în care curierul responsabil pentru transport nu a avut nici o modalitate de a livra produsul,  din cauza absenţei clientului / destinatarului sau din cauza indicării, de către client , în formularul de comandă, a unei adrese greşite va asumaţi responsabilitatea pentru cheltuielile suplimenatre de transport.

7.2. Livrarea se va face printr-o firma de curierat aleasă de vânzător, dar costurile de transport vor fi suportate de către client. Costurile de transport sunt deja incluse în preţ, astfel cum este definit mai jos, în contractul de închiriere.

7.3. Costurile de livrare nu sunt suportate de client în cazul în care, indiferent de motiv, vânzătorul nu a fost în măsură să livreze produsul şi, prin urmare, el nu a fost trimis clientului. În acest caz, vânzătorul va propune clientului, prin e-mail, fie un produs asemănător care, dacă este acceptat, va fi livrat clientului, în caz contrar vânzătorul va rambursa, în termen de 7 zile, suma totală încasată pentru închiriere prin virament bancar.

7.4. Produsul va fi livrat clientului într-un ambalaj ce va conţine:

  1. a) Produsul ales;
  2. b) Factură fiscală;
  3. c) Instrucţiuni necesare pentru returul produsului.

7.5. Produsul livrat poate fi returnat în termen de 24 de ore de la primirea coletului, dacă măsură aleasă nu se potriveşte, respectând  procedura de retur menţionată la  articolul 10 din prezentul contract, dar nu înainte de a informa vânzătorul despre aceast lucru la adresa de e-mail: [email protected], prin completarea formularului de retur existent pe site.

Comunicarea returului în astfel de cazuri trebuie să fie primită de către Nevis.ro în termenul menţionat anterior, altfel clientului i se va percepe taxa de închiriere. Produsul poate fi returnat fără perceperea taxei de închiriere, dacă produsul nu prezintă semne că a fost purtat sau nu a fost încercat anterior în showroom, şi dacă are intacte etichetele . Într-un astfel de caz de retur ( mărime nepotrivită), clientul va suportă doar taxele pentru livrare-retur.

7.6. Clientul trebuie să verifice produsul în termen de 24 de ore de la primirea coletului şi să raporteze orice defect posibil, sau măsură necorespunzătoare în termenul precizat mai sus, prin trimiterea unui e-mail detaliat la [email protected], în caz contrar, comandă va fi considerată acceptată şi va fi perceput costul de închiriere.

7.7. Clientul se obligă să semneze bonul de livrare (AWB) prezentat de către Curier la livrarea produsului comandat. Prin semnarea bonului de livrare Clientul recunoaşte primirea în bune condiţii şi în totalitate a produsului comandat.

8. Returul şi penalităţile de întârziere

8.1. Clientul se obligă să returneze produsul în ultima zi a perioadei de închiriere.

8.2. Clientul pentru returnarea produsului este de acord să utilizeze acelaşi ambalaj în care a primit produsul. În caz de pierdere sau deteriorare a ambalajului, clientul va suportă costurile aferente achiziţiei unui nou ambalaj şi va asigura returul produsului în condiţii optime, astfel încât să nu compromită integritatea acestuia.

8.3. Se înţelege că clientul va fi taxat cu o suma egală cu 30% din preţul de închiriere pentru fiecare zi de întârziere.

9. Declaraţiile şi obligaţiile Clientului

9.1. Clientul declara că datele şi informaţiile din formular sunt adevărate şi că vor rămâne astfel pe toată durata contractului închiriere. Clientul declara, de altfel că este major din punct de vedere legal şi că va plăti taxa de închiriere prin intermediul instrumentelor de plata, în special card de credit , în cazul plăţii on line, al cărui titular este şi că acesta nu este ilegal sau furat.

9.2. Utilizarea produsului. Clientul declara că va utiliza şi va proteja produsele care fac obiectul prezentului contract, că nu va utiliza în alt scop produsul, va preveni şi evita orice deteriorare a acestora.

9.3 Clientul este responsabil pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea produsului, cum ar fi furtul, pierderea, incendierea, pete majore sau orice alte cauze, altele decât daune minore (fermoare stricate, pete minore). Va rugăm să înţelegeţi că, dacă produsul este returnat cu astfel de daune ireversibile, sunteţi obligaţi la plata preţului integral de vânzare în conformitate cu lista noastră de preţuri afişată pe site.

În nici un caz clientul nu trebuie să cureţe el însuşi produsul, asta fiind în sarcina vânzătorului.

9.4. De asemenea, Clientul este de acord:

  1. a) să achite taxa aferentă închirierii produsului ales şi cu care a fost de acord completând formularul de comandă;
  2. b) să achite costul transportului;
  3. c) să returneze produsul în cauza la dată stabilită.

9.5. Clientul este de asemenea responsabil pentru păstrarea în siguranţă a produsului şi pentru prejudiciul cauzat unor terţe părţi pentru utilizarea improprie a produsului sau a daunelor cauzate de acesta sau de către terţe părţi produsului.

 

10. Declaraţiile şi obligaţiile Nevis.ro

10.1. Nevis.ro se angajează să livreze produsul – respectând specificaţiile menţionate în formularul de comandă, curăţat profesional şi gata pentru a fi utilizat.

10.2. Nevis.ro  declara a fi în deplină autoritate şi că are dreptul de a închiria produsele care fac obiectul prezentului contract.

10.3. Nevis.ro declara că, în executarea serviciului şi gestionarea platformei nu vor fi încălcate drepturile de proprietate intelectuală ale terţilor.

11.Forţă majoră

Niciuna dintre părţile contractuale nu poate fi trasă la răspundere pentru neexecutarea (total/parţial) sau executarea cu întârziere a obligaţiilor sale, dacă acestea au fost cauzate de forţă majoră. Părţile îşi vor aduce la cunostita de îndată cazul de forţă majoră şi vor lua toate măsurile necesare în vederea limitării consecinţelor evenimentului.

Dacă în termen de 15 zile evenimentul de forţă majoră nu încetează, părţile au dreptul de a denunţă unilateral contractul fără pretinderea de daune-interese.

Forţă majoră va fi probată conform legii.

12. Soluţionarea conflictelor. Legea aplicabilă

Contractul va fi guvernat şi interpretat în conformitate cu legea română. Orice conflict apărut între Nevis.ro şi Clienţi va fi rezolvat pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru nu este posibil, prima cale de soluţionare este medierea, în condiţiile legii, iar dacă această eşuează se apelează la instanţele româneşti competenţe de la domiciliul Clientului.

În cazul în care consideraţi că drepturile dumneavoastră nu au fost respectate şi nu am putut soluţiona această problema amiabil, va indrumam să va adresaţi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la Telefonul Consumatorului (021.9551) sau:

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Iaşi

Str. Toma Cozma nr.11

Tel.: 0232/278. 233

Fax: 0232/278. 234

O altă alternativă menită să soluţioneze mai uşor şi mai simplu litigiile în materie de consum, presupune accesarea platformei SOL. Această platforma este concepută că un instrument online dezvoltat de Comisia Europeană în baza regulamentului 524/2013. Are rol de punct de intrare unic pentru consumatorii şi comercianţii care doresc o soluţionare pe cale extrajudiciară a litigiilor rezultate din tranzacţiile online.

13.Fraudă

Crearea de conturi multiple folosind astfel de adrese generate automat şi care expiră după o perioada predefinită, pentru a putea beneficia de promoţii sau oferte, sau orice comportament fraudulos în măsură să afecteze bunul mers al campaniilor, este interzisă şi va fi considerată o tentativă de fraudă. Proprietarul site-ului Nevis.ro îşi rezervă dreptul de a suspendă conturile astfel create şi de a retrage beneficiile aferente promoţiilor sau ofertelor în curs, de a anula contul fără preaviz, înştiinţare, alte formalităţi sau despăgubiri.

Orice tentativă de fraudă sau orice fraudă (cum ar fi dar fără a se limita la: accesarea datelor Clienţilor Nevis.ro, alterarea conţinutului site-ului, încercarea de afectare a performanţelor serverelor Nevis.ro, deturnarea conţinutului livrărilor către terţi etc) vor fi pedepsite conform legii penale.

14. Dispoziţii finale

Dacă oricare dintre clauzele de mai sus va fi găsită nulă sau nevalidă, acest fapt nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze.